Biblioteca piticilor: Din legendele Putnei

Mănăstirea Putna

Legenda zidirii mănăstirii

de Boris Crăciun

Tânărul domn Ştefan prinse mare dragoste pentru acest plai liniştit, dintre munţii împăduriţi, şi-şi puse în gând să ridice frumoasă mănăstire, loc de închinare şi odihnă veşnică pentru voievod şi familia sa. Călătorea călare, cu oşteni şi popor mult, ca să caute locul unde meşterii aşteptau să zidească mănăstirea.

Iată-l cu arcaşii săi pe-un muncel, unde există şi azi o cruce, aproape de Putna. Muncelul se numeşte Dealul Crucii, de unde se vede, azi, încântătoarea panoramă a văii mănăstirii.

Se urcă Ştefan-Vădă pe deal, trase cu arcul şi, unde căzu săgeata, hotărî să fie altarul. A pus apoi pe vătaful de copii şi alţi doi ţânci din casă de-au tras şi ei cu arcul. Unde a căzut săgeata vătafului de copii, au făcut poarta, iar unde a căzut săgeata unui vânjos copil de casă, s-a ridicat clopotniţa.

După aceea, voievodul chemă meşteri mari (zidari, lemnari, cioplitori în piatră, fierari, zugravi) şi le porunci să înceapă zidirea. Şi aşa au făcut meşterii mănăstirea neasemuit de frumoasă, tot cu aur poleită şi acoperită cu plumb. Au înălţat biserica până în 1469, iar după doisprezece ani de trudă era isprăvită întreaga mănăstire fortificată, pe care vodă o umplu cu icoane, vase sfinte şi odăjdii scumpe.

Povestea spune că arcul cu care a tras Ştefan cel Mare s-a păstrat mult timp, în turnul de la Putna. Mai apoi, năvălind polonii la locul sfânt al românilor, au furat arcul şi l-au dus în ţara lor.

Vocabular:

muncel=munte sau deal de înălţime mică

vătaf = (aici) persoană având sub ordinele sale un anumit ordin de oameni; conducător; căpetenie

odăjdii=veşminte pe care le înbracă preoţii în timpul slujbei

Panorama văii mănăstirii surprinsă de pe Dealul Crucii

S-a încercat scrierea numelui ŞTEFAN cu brăduţi, dar o alunecare de teren a distrus "T"-ul şi "E"-ul

(fotografiile "Povestea Dealului Crucii de la Putna" au fost preluate de pe http://www.plecatdeacasă.net/)

Izvorul lui Ştefan-Vodă

de Boris Crăciun

La poalele Dealului Crucii, de lângă Putna, curge un izvor cristalin şi rece ca gheaţa. În timpurile de linişte, mai ales vara, Ştefan-Vodă părăsea cetatea Sucevei şi venea cu doamna şi copiii la sălbatica lui Putnă. Se plimba prin jurul mănăstirii, spre locul de unde trăsese cu arcul. Îi plăceau aerul curat, mirosul florilor şi al răşinei de brad, poruncind să i se aşeze masa pe pajiştea de la izvorul de sub Dealul Crucii.

- Nu-mi turnaţi vin de la Cotnari, ci apă bună de la izvorul meu!

De atunci se păstrează, până astăzi, numele de Izvorul lui Ştefan-Vodă. Şi astfel se va chema cât vor trăi românii pe aceste locuri. Adică în veci...

          Aici zelosul ieromonah Dorimedont Nechitovici a ridicat o cruce din piatră cu inscripţie, care-i anunţă pe trecători că Ştefan Vodă bea cu mare plăcere apă rece şi curată ca lacrima din acest izvor...

          Vocabular:

          zelos= plin de avânt, înflăcărat, pasionat,
               ieromonah= călugăr cu funcţie de preot