Într-un palat regal trăiau odată, ca-n poveşti, doi copii frumoşi: o domniţă şi un prinţ. Se jucau într-o grădină fermecătoare şi ţineau mult unul la altul. Mai rar vedeai atâta armonie între o soră şi un frate. Toate bune şi frumoase, numai că într-o zi blestemată s-a întâmplat nenorocirea...
- Doamne-Dumnezeule, plângea regina. De ce ai băgat în inima domniţei boala nemiloasă? Slăbeşte văzând cu ochii şi se prăpădeşte.
Domniţa se făcuse slabă ca o scândură. Suferea cumplit şi bunul Dumnezeu a chemat-o la el. S-a stins ca o lumânare.
- A murit domniţa, sora prinţului! parcă vuiau clopotele.
Din ochii prinţului-frate curgeau râuşoare de lacrimi. Lacrimi curate de copil, care-şi pierdea surioara şi prietena de jocuri şi cântece.
Dar minune! Micul prinţ, care nu plânsese niciodată până atunci, slobozea dintre pleoape nişte lacrimi albe ca mărgelele. Căzând la pământ, lacrimile micuţului se prefăceau în floricele mici-mici şi albe-albe, înşirându-se pe o tulpină subţirică precum boabele de mărgăritar. Iar din bobiţele albe ca neaua răzbătea un parfum îmbătător.
Dar minune! Micul prinţ, care nu plânsese niciodată până atunci, slobozea dintre pleoape nişte lacrimi albe ca mărgelele. Căzând la pământ, lacrimile micuţului se prefăceau în floricele mici-mici şi albe-albe, înşirându-se pe o tulpină subţirică precum boabele de mărgăritar. Iar din bobiţele albe ca neaua răzbătea un parfum îmbătător.
Oamenii le-au numit lăcrămioare sau mărgăritărele. Florile cele mai mici şi frumoase s-au făcut din lacrimilwe curate ale micului prinţ din poveste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu